De la fragilitate la finețe: Povestea Selenei Caraza și a brandului Luna Chocolating – Revista FPM


Selena Caraza este fondatoarea Luna Chocolating, un brand născut dintr-o experiență profund personală, dar și dintr-o dragoste autentică pentru ciocolata adevărată.

Selena Caraza

În acest interviu, ea povestește cum o perioadă dificilă din viață a condus-o spre descoperirea ciocolatei ca formă de vindecare și expresie, despre pașii curajoși care au transformat o pasiune într-o profesie, dar și despre viziunea sa de a educa gusturile românilor prin ateliere de degustare și produse artizanale de calitate. De la primele praline, la ateliere bean-to-bar și visuri de extindere, Selena ne oferă o privire sinceră în culisele unei povești cu gust și sens.

Când a început pasiunea ta pentru ciocolată și când ai realizat că vrei să o transformi într-o meserie?

Am început să privesc ciocolata altfel, printr-o întâmplare pe care o descriu dulce-amăruie. În 2017, am dezvoltat o tulburare alimentară, o fobie care mă împiedica să consum alimente solide. A fost o perioadă fragilă din viața mea. Treceam prin ceva greu de înțeles și de acceptat, începusem tot felul de terapii și tratamente, slăbisem mult și eram speriată. Dieta mea era haotică și consumam doar anumite lichide. Din nevoia unui aliment care să mă energizeze, am început să mănânc mai multă ciocolată. În ciocolată, am găsit alinare. Ciocolata nu mă speria, ba dimpotrivă, îmi aducea bucurie. Deși afecțiunea asta mi-a furat multe, mi-a dăruit Ciocolata. Și, prin ea, o apropiere de sine.

Pentru că începusem să mănânc multă ciocolată, am devenit mai atentă la alegerile mele. Am descoperit că ciocolata e mai mult decât știam și, în mod firesc pentru mine, a venit și dorința de a afla mai multe, de a-mi sufleca mânecile și a trece la treabă. Momentul în care am scos primele praline din matriță s-a lăsat cu lacrimi de bucurie și a venit ca o confirmare că trebuie să continui pe acest drum, deși nu știam încă cum. A mai durat ceva timp până să iau visul ăsta în serios, în 2022.

 Ai urmat cursuri speciale pentru a deveni ciocolatier sau ai învățat ,,de pe teren”?

Am învățat din cărți și de pe internet, și continui să o fac. Am simțit și nevoia unei confirmări mai oficiale, așa că după vreo 2 ani de visat și ciocoloțit acasă, mi-am adunat fricile și resursele, mi-am dat demisia și am plecat în Italia, să-mi iau diploma. N-am spus aproape nimănui. Era ceva al meu, un vis pe care-l ascundeam. Mi se părea că fac o nebunie și nu voiam să fiu descurajată. Recunosc, îmi era și frică să nu dezamăgesc. Dar cu fiecare pas mic am devenit mai sigură pe mine în povestea asta cu ciocolata și am dat perfecționismul puțin mai într-o parte.

Selena Caraza

Ce înseamnă ciocolata pentru tine?

Ciocolata a fost și este o ancoră pentru mine. Iar într-o descriere poate mai puțin adâncită în experiența mea, văd ciocolata adevărată ca pe un alint transcendental, o plăcere caldă, care conectează.

Selena Caraza

Ce te-a inspirat să înființezi Luna Chocolating și care este semnificația numelui brandului?

Luna Chocolating a început ca un jurnal vizual, pe Instagram, un colțișor unde îmi dădeam voie să visez în voie, fără a-mi dezvălui identitatea. Numele a venit firesc, de la zeița Selene, Zeița Lunii în mitologia greacă, și așa a rămas.

Cum selectezi materiile prime pentru produsele tale ?

Caut calitate, dar și grijă – față de oameni și față de natură. N-aș oferi niciodată ceva ce eu n-aș consuma. Iar eu sunt atentă la ce mănânc, încerc să am o dietă echilibrată, dar și blândă, care să-mi permită să mă bucur de puțin zahăr fără vinovăție. Aleg ingredientele în urma testelor, dar și după feedbackul primit de la degustătorii mei profesioniști – prietenii.

Luna Chocolating

Organizezi ateliere de degustare de ciocolată. Ce experiențe oferă aceste ateliere participanților și cum contribuie ele la educarea gusturilor în domeniul ciocolatei?

Ofer experiențe de degustare de ciocolata bean-to-bar, de origine, selectând dintre cele mai bune tablete de ciocolată fină din lume, premiate internațional. Degustăm boabe de cacao, le simțim textura, le mirosim, le pipăim, și încercăm sucul natural de cacao, un produs pe care l-am adus în exclusivitate în țară. Desigur, povestim despre întreg procesul bean-to-bar și multe alte curiozități despre ciocolată. Este un eveniment unic în România, într-o țară în care nu există o cultură dezvoltată a ciocolatei adevărate. Îmi doresc să schimb asta, măcar aici, în Iași.

Luna Chocolating

Prin atelierele de degustare, urmăresc ca oamenii să descopere că ciocolata e mai mult decât am fost obișnuiți să credem că este. Că nu e doar neagră și amară. Că poate avea note florale, lemnoase, pământii, de condimente sau fructe, note care sunt în boabă, dictate de genetică, zonă, sol și climă, și apoi de felul în care chocolate makerul le pune în evidență. Îmi doresc ca la sfârșitul experienței, participanții să privească ciocolata altfel decât ca pe un simplu desert și să facă alegeri mai bune.

Luna Chocolating

Apoi, în spatele mișcării bean-to-bar este o lume atât de frumoasă și plină de sens, clădită cu respect față de oameni și față de natură! E o mare bucurie pentru mine să o pot povesti mai departe!

 În afară de ciocolată, ce alte lucruri îți aduc inspirație și energie?

Recunosc, viața de soloprenor la început de drum nu e deloc ușoară. Încă nu jonglez foarte bine cu tot ce mi-aș dori să fac. Dar printre lucrurile care-mi aduc inspirație, energie și bucurie, se regăsesc timpul petrecut cu cei dragi, plimbările de weekend cu iubitul meu și călătoriile cu mașina, bicicleala și yoga, motanul dependent de iubirea noastră când îmi dă pupici, natura, un film sau un serial bun, soarele și cerul senin noaptea astfel încât să pot vâna planete și stele, și uneori, dar foarte rar, mai cânt.

Cine te-a susținut cel mai mult la început de drum și ce sfat de la ei ți-a rămas întipărit?

Oamenii dragi au fost mereu acolo să mă împingă de la spate. Apoi, am avut și o terapeută fără de care nu cred că aș fi făcut vreodată pasul. Prin ea au venit și cele mai bune sfaturi, chiar de la mine. Cred că cel mai mult mi-am repetat: Nu vei regreta niciodată că ai încercat, dar cu siguranță vei regreta mult dacă nu o vei face.

Cum îți menții motivația și creativitatea atunci când procesul de fabricație devine migălos și provocator?

În procesul de fabricație, lucrez după niște rețete deja bine calculate, așa că nu prea mai este loc de creativitate. În schimb, în timpul liber, mă joc cu ciocolata așa cum făceam la început.

Luna Chocolating

În ceea ce privește motivația, cred că cel mai mult mă ajută feedbackul celorlalți. Și cel mai bun feedback este atunci când revin. Aproape toți clienții de până acum au revenit cu comenzi, poate cu mici excepții ce țin de distanță. Am și o cutiuță în care am adunat peste 100 de cartonașe cu aprecieri și încurajări de la participanții la ateliere. Când am o zi proastă ori vreau să renunț (se-ntâmplă), le recitesc.

Luna Chocolating

Ce carte, film sau om ți-a influențat cel mai mult viziunea despre gastronomie și artă culinară?

Filmul meu preferat este Chocolat (2000), cu Juliette Binoche și Johnny Depp. Este un film despre plăcere, însă nu în sens superficial, ci despre plăcerea profundă de a trăi sincer, de a simți, de a iubi și de a oferi. Ciocolata apare ca un personaj tăcut, cu o putere aproape magică de a conecta. Pe măsură ce povestea se desfășoară, personajele încep, încetul cu încetul, să se deschidă cu ajutorul ciocolatei, să-și îmbrățișeze umanitatea și să aibă curajul de a fi ele însele, într-o lume care le cere conformare. Un gând pe care l-am extras din film este ideea de a fi fluizi și curgători în viață, ca ciocolata, calzi și buni, în toată esența și delicioșenia noastră! În ceea ce privește viziunea asupra gastronomiei, mi-a întărit înclinația spre a crea nu doar produse, ci experiențe.

Luna Chocolating

Ai planuri de extindere a brandului Luna Chocolating sau de lansare a unor noi produse în viitorul apropiat?
Cu siguranță! Povestea asta abia a început!

 

Citește mai departe și A început TIFF.24. Ce nu trebuie să ratezi în primul weekend de festival

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

Som2ny Network
Logo
Register New Account
Compare items
  • Total (0)
Compare
0
Shopping cart